Platformă interactivă GIS pentru optimizarea locurilor de parcare
În atenția @administrații publice locale: Managementul eficient al locurilor de parcare este esențial pentru asigurarea unui urbanism modern în cadrul alglomerațiilor urbane. Cetățenii și autoritățile publice locale sunt interesate în mod direct să aibă acces la informație actualizată privind existența și disponibilitatea locurilor de parcare. Cetățenii doresc să existe suficient spațiu de parcare, la prețuri și taxe locale corecte. Autoritățile publice locale monitorizează dezvoltarea localității, inclusiv prin facilitarea adecvată către locurile de parcare existente și supervizarea extinderii imobiliare și modernizarea spațiului public prin mecanisme de dezvoltare durabilă. Din acest punct de vedere, actorii economici sunt interesați în mod direct să obțină informație relevantă privind capacitățile de locuri de parcare pe care aceștia trebuie să le încorporeze în cadrul ansamblurilor imobiliare pe care le dezvoltă.
Asigurarea accesului la informație privind managementul modern și transparent al locurilor de parcare se poate realiza prin intermediul unei platforme GIS 3D interactive care să evidențieze clădirile existente din localitate, să permită evidențierea și contabilizarea locurilor de parcare, să permită asocierea locurilor de parcare la imobile și să există instrumente preventive pentru analiza necesarului de locuri de parcare suplimentare, evidențierea zonelor aglomerate și promovarea unor direcții durabile pentru dezvoltările imobiliare viitoare.
Descrierea soluției informatice
Soluția informatică propusă implică realizarea unei platforme de tip cloud GIS unde vor fi partajate informații generale de fundal, precum hărți, obiecte geografice 3D (clădiri, infrastructură rutieră, obiective industriale, ansambluri rezidențiale, etc). La aceste date și informații vor avea acces în mod neîngrădit atât cetățenii, cât și reprezentanții administrațiilor publice locale, dar și reprezentați ai investitorilor. Producerea seturilor de date inițiale se va realiza din surse publice existente, prin mecanisme de automatizare GIS: imaginile satelitare, infrastructura rutieră, clădirile, etc. Deasemenea, prin mecanisme automatizate de procesare a hărților publice se va obține și un set de bază privind disponibilitatea locurilor de parcare. Prin implicarea voluntară a cetățenilor și implicarea autorităților, inclusiv prin servicii de automatizare a resurselor proprii administrațiilor publice locale (hărți, sisteme informatice externe) setul inițial de date va fi rafinat și îmbunătățit.
Figura 1 – Reprezentarea[1] actorilor și a funcționalităților majore ce pot fi accesate
[1] Pentru exemplificarea schemei pentru studiul de caz au fost folosite imagini de fundal din proiectul https://ialixandroae.github.io/bucharestEdgeRendering/
În mod implicit, platforma GIS 3D interactivă va conține:
- Hărți de fundal, împreună cu modelele 3D ale clădilor din aria de gestiune;
- Instrumente pentru căutarea după adresă, număr poștal sau numere cadastrale;
- Reprezentarea numărului și distribuției locurilor de parcare și întregul istoric al acestora;
- Analize geospațiale privind gradul de încărcare al infrastructurii de parcare, evidențierea zonelor de acumulare și identificarea oportunitaților pentru extindere și optimizare a spațiului de parcare;
În cadrul acestei platforme cetățenii, investitorii și autorităților publice locale vor avea acces la reprezentări avansate 3D ale gradului de urbanism, prezentarea locurilor de parcare și operațiuni specifice privind: confirmări și validări ale calității datelor, dar și accesarea de servicii electronice conexe, printre care: închirierea locurilor de parcare. Scopul principal al platformei îl reprezintă asigurarea transparenței în ceea ce privește respectarea planurilor urbanistice zonale în ceea ce privește asigurarea numărului adecvat de locuri parcare.
Din punct de vedere tehnologic, soluția propusă va funcționa într-o infrastructură de tip cloud la care actorii sistemului vor avea acces prin intermediul interfețelor web și/sau aplicațiilor specializate (smarphones, tablete). Sistemul informatic va permite schimbul cu aplicațiile specializate ale autorităților publice locale, dacă se impune și se dorește această capabilitate. Sistemul va permite înglobarea de mecanisme de notificare atunci când există/nu există locuri de parcare disponibile, dacă a fost depășit gradul de încărcare al zonelor rezidențiale și felul în care investitorii își respectă prouectele in ceea ce privește alocarea numărului de locuri de parcare.
Beneficii
Prin demararea platformei interactive GIS pentru optimizarea locurilor de parcare, beneficile sunt multiple, pentru toții actorii impplicați:
- Cetățenii contribuie în mod activ la realizarea imaginii actuale privind disponibilitatea locurilor de parcare și al gradului de încărcare;
- Autoritățile publice locale obțin prin contribuția voluntară a cetățenilor o cantitate relevantă și semnificativă de date privind infrastructura de locuri de parcare; Desemnea, prin intermediul instrumentelor specifice, inclusiv integrarea cu alte aplicații specializate din primării (urbanism, autorizații de constructii, etc) se pot integra obligațiile din PUZ –uri;
- Investitorii își pot planifica în mod adecvat și raporta în mod transparent îndeplinirea obligațiilor asumate prin autorizațiile de construcție;
- Toți actorii participanți în sistem pot iniția servicii electronice de tip B2B (Business To Business) precum închirierea sau rezervarea temporară a locurilor de parcare;
- Factorii economici și administrativi vor avea acces la informație statistică și analize geospațiale relevante care vor permite optimizarea în viitor a acțiunilor de dezvoltare imobiliară.
Gradul de sofisticare al soluției propuse este mare, gradul tehnologic necesar este mediu și poate implica fonduri europene disponibile pe call –urile existente pentru dezvoltarea regională, smart city și inovație tehnologică.
Descrierea completă a inițiativei poate fi consultată aici ( OpenIn_Platformă interactivă GIS pentru optimizarea locurilor de parcare ).